Rapidul s-a bătut singură la Timișoara

Rapidul s-a bătut singură la Timișoara
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cehul a speculat pragmatic un joc al oaspeților bazat mereu pe soluții prea complicate. Rapid a avut în mână meciul de la Timișoara, dar până la urmă a plecat din vestul țării fără puncte. S-a întâmplat asta pentru că principalii regizori ai ofensivei în primele etape au intrat în mod vizibil într-o criză de idei și de formă. Spadacio – Julio Cesar – Cesinha. Cu această tripletă, Rapid a pornit în acest campionat ca din tun. Un joc sclipitor, care iată însă că se stinge. Peseiro probabil că a simțit asta, lăsându-l pe primul pspadacioe bancă și începând partida de la Timișoara cu Pitbull. Nu întâmplător, pe acest fond, acesta e singurul remarcat în ofensiva rapidistă.

A fost un meci cu ritm, presărat însă cu greșeli individuale și încheiat într-un mod nebun, cu mijlocașul Magera ca fundaș central, cu Marius Constantin în careul gazdelor și cu portarul Pantilimon respingând cu capul în fața careului, ca un veritabil închizător. Uhrin a gestionat bine situația de după eliminarea lui Sretenovic. Mai mult, a devenit pe final beneficiarul neinspiratei alegeri a lui Peseiro, care l-a trimis în poartă pe gafeurul Pardo, vinovat la golul primit după un corner la care a scăpat săpunul.

De ce doar Pitbull?
Cesinha pur și simplu nu a contat, Spadacio, înlocuitorul său de la pauză, continuând pe aceeași linie. În condițiile în care nici Djalovic nu a mișcat, Rapid a rămas practic în doi oameni pentru a crea pericol în atac. Pe primul l-a „rezolvat” Uhrin, creând în jurul său în fiecare moment în care a primit mingea un triunghi de deposedare, format din fundașul lateral, unul dintre fundașii centrali și mijlocașul la închidere. Singurul care a creat pericol, beneficiind de un marcaj mai larg, a rămas astfel Pitbull.


Ați vrut să intrați cu ea în poartă?

Uhrin merită remarcat pentru cum a gestionat situația de după eliminarea din minutul 62 a lui Sretenovic. L-a retras pe Magera în centrul apărării, sesizând pana de idei a atacanților rapidiști și anticipând o ploaie de mingi aruncate în careu. A băgat, practic, autocarul în poartă și a așteptat finalul și eventualele culoare de contraatac. Pe acest fond, rapidiștii pur și simplu nu au văzut buturile adverse. Dominând după eliminarea lui Sretenovic, în condițiile în care careul gemea de oameni, nu au încercat nici măcar un șut din afara acestuia, deși s-au aflat de multe ori în poziții bune.

51
de mingi au jucat împreună Cesinha și Spadacio, în timp ce Mejolaro Pitbull a avut balonul de 69 de ori

0
șuturi din acțiune au reușit rapidiștii în ultima jumătate de oră, în care au jucat în superioritate numerică

articol scris de Gabi Balint și Doru Gheorghiu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi se menţine pe 2, Marcel Ciolacu urmează să îşi dea demisia!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi se menţine pe 2, Marcel Ciolacu urmează să îşi…
Prima decizie luată de Gigi Becali după rezultatele alegerilor:
Prima decizie luată de Gigi Becali după rezultatele alegerilor: "I-am spus lui George. Să facem bine!"
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut pe locul 3. Georgescu, pe primul loc
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut pe locul 3. Georgescu, pe…
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×